Prima aparitie cartografica a Vrancei dateaza din anul 1700, an al celei dintai realizari cartografice a unui romăn în legatura cu tara noastra. Este vorba de harta Munteniei, alcatuita de stolnicul Constantin Cantacuzino si tiparita la Padova (Italia). Pe aceasta harta se mentioneaza muntii Vrancei in limbile latina (Montes Wrantz Moldavie) si greaca.
A doua mentiune cartografica a Vrancei apare pe harta Moldovei, alcatuita de Dimitrie Cantemir si tiparita in anul 1737, la Amsterdam /Olanda si poarta in coltul din stanga, jos, urmatorul titlu: Principatus Moldaviae nova et accutata Descriptio Delineaute Principe Demetrio Cantemir.
Cea mai interesanta numire geografica din cate figureaza pe harta lui Cantemir este, intre altele si Vrancea – scrisa Vranczia- aratata ca fiind numele unui sat, pe care Cantemir il situeaza aproximativ in centrul depresiunii, aproape de confluenta celor doua rauri principale ale acesteia, Putna si Zabala.
Dupa Aurel Sava, satul Vranczia de pe harta lui Dimitrie Cantemir se identifica cu satul Năruja de astazi.
Potrivit legendei, principalele sate vrancene ar fi fost intemeiate de cei sapte feciori ai Tudorei Vrâncioaia, care au primit ca recompensa dupa biruinta de la Războieni, din 26 iulie 1476, cei sapte munti ai Vrancei cu Valea lor, întărind prin hrisov de pergament si cu pecetea lui proprietatea de veci a acestor locuri. Fiecare si-a ales cate un munte la poalele cărora s-au întemeiat mai tîrziu satele: Negrilesti, Tulnici, Păulesti, Spinesti, Bîrsesti Nereju si Năruja.
Acestea sunt consemnate de Mihail Canianu si Aurel Candrea in 1897, in ,,Dictionar geografic al judetului Putna”.
Intreaga zonă de la curbura Subcarpatilor este recunoscuta in lucrarile de specialitate ca fiind de o mare complexitate structurala si tectonica.Evolutia geologica a zonei subcarpatice cunoaste amprenta puternica a unei tectonici active care a creat un ansamblu de straturi cutanate. La randul lor, cutele, sub impulsul miscarilor scoartei, au fost dislocate, aparand frecvent linii de fracturi, de incalcari, de decrosari etc.
Asadar, Vrancea este cea mai activa zona seismologica din România, fiind situata la intersectia a trei placi tectonice: placa est-europeana, subplaca italo-alpina si subplaca moesica.
Privind relieful, putem spune ca avem de-a face cu o singura unitate morfologica.
Ea prezinta mici particularitati in componentele sale.
Aceasta unitate este predominanta de o succesiune de dealuri, versanti, mici bazinete depresionare, terase (I-IV), albiile minore si majore ale celor doua rauri. Zona este puternic fragmentata de torenti care au creat adevarate ravene si ogase in punctele Podul Stoica, Petresti si Rebegari. Pe alocuri sunt evidente si alunecarile de teren.
Pozitia geografica a comunei Năruja in configuratia Subcarpatilor de Curbura confera teritoriului caractere climatice de tranzitie – de la climatul specific campiilor (aflate la rasarit), la climatul montan (aflate la apus).
Cu toate acestea,exista o influenta mai mare a climatului montan remarcata pentru topoclimat de adapostire. In general il putem considera un climat submontan.
Temperaturile medii lunare, multianuale variaza intre -18 grade (in luna ianuarie) si +18 grade (in luna iulie).
Din inversiunile termice deriva si ceturile care persista uneori pe vaile Nărujei, Zăbala si Peticului, primavara si toamna.
De o importanta majora ramine insa reteaua de ape curgatoare permanente care pot fi separate in doua categorii: reteaua autohtona si reteaua alohtona. Din categoria apelor curgatoare permanente fac parte cele doua mari rauri: Zăbala si Năruja.
Rîul Zăbala, are o lungime de 64 km si un bazin hidrografic cu o suprafata de559km pătrati fiind al doilea curs de apă mai important din cuprinsul Vrancei.
Rîul Năruja este unul dintre cele trei cursuri de apă mai însemnate ale Vrancei, fiind afluentul rîului Zăbala. Are o lungime de 29km si dreneaza un bazin hidrografic cu o suprafata de 166 km patrati.
In cadrul zonelor fito-pedologice ale României, corespunzatoare zonalitatii climatice, teritotiul comunei Năruja face parte din zona de vegetatie forestiera (subzona padurilor de foioase) si a etajului de amestec (fag, gorun, stejar). Aceasta vegetatie este insa complexa.
04.06.2008